Astăzi a fost deschis oficial Târgul Meșterilor Populari, eveniment ce marchează începutul festivităților din cadrul Zilelor Județului Dâmbovița. Deschiderea a avut loc în prezența președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a vicepreședintei Luciana Cristea, a primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a prefectului Marian Tănase și a altor oficiali locali.

Târgul, deschis până pe 1 iunie, este o expoziție vie a meșteșugurilor tradiționale, reunind obiecte autentice care reflectă bogata moștenire etnofolclorică a județului Dâmbovița și a altor regiuni din țară. Vizitatorii sunt invitați să descopere tainele creațiilor meșteșugarilor, să admire produse realizate manual și să se bucure de o atmosferă plină de autenticitate.
Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a subliniat importanța păstrării și promovării tradițiilor locale, invitând publicul să participe activ la acest eveniment cultural.

Nu ratați ocazia să pășiți într-o lume de poveste și să vă bucurați de frumusețea artei populare la Târgul Meșterilor Populari!